Unghiile Respiră - Mit sau Realitate?

24 March 2021

Unghiile Respiră - Mit sau Realitate?

Unghiile Respiră - Mit sau Realitate?

Sfatul Specialistului Nillux

cu Miruna Sârbu

 

În această ediție din seria Sfatul Specialistului Nillux, Miruna Sârbu, ambasador Nillux, demontează unul dintre cele mai răspândite mituri din domeniul unghiilor și anume faptul că unghiile ar avea nevoie să respire.  

Îți dorim lectură plăcută! 📚

Spune-ne în comentarii cum ți s-a părut acest material 👇

-----------------

Bună fetelor,

Astăzi vom vorbi despre un subiect foarte important, abordat pe internet și în special în comunitățile online dedicate unghiilor!

Am primit de nenumărate ori următoarele întrebări :

  1. Unghiile naturale trebuie să respire?
  2. Gelul subțiază unghiile?
  3. Ar trebui să fac o pauză ca să mi se refacă unghiile? 

Răspunsul este simplu: Gelul nu deteriorează unghiile.

Dacă vorbim despre un tehnician fără curs sau fără experiență, sunt posibile distrugerea unghiilor și subțierea lor din cauza pilirii excesive .

Indiferent dacă optezi pentru lac sau unghii cu gel, singurul efect asupra unghiei este acela de protecție împotriva influenței factorilor externi. De asemenea, stratul natural de grăsime de pe placa unghială se va păstra mai bine, protejând-o împotriva deshidratării.

De știut și de reținut ‼️

Placa unghială este un țesut lipsit de viață, deci nu poate respira și nici nu se poate „odihni”!

Dacă nu mai doriți să purtați oja semipermanentă sau gelul pe unghii, nu le îndepărtați singure, și în niciun caz, nu mușcați, nu forțați, nu folosiți dinții!

Acestea sunt cele mai mari greșeli pe care le puteți face, deoarece leziunea pe care o creați poate afecta sănătatea unghiilor și va dura o perioada lungă de timp până când unghiuțele voastre își vor reveni. 

Așadar, fetelor, tot ce îi trebuie plăcii unghiale pentru a crește și a funcționa corespunzător este furnizat și/sau eliminat prin fluxul sanguin către matricea unghială și patul unghial. 

Matricea este locul în care se creează placa unghială. Aceasta este alimentată de nutrienții care pot fi transportați doar prin fluxul sanguin. 

În concluzie, nici aerul, nici nutrienții nu pot fi absorbiți în placa unghială din nicio sursă externă.

Vezi rezumatul pe Instagram 👇

CITEȘTE ȘI: Anatomia Unghiei Naturale

Tag: Sfatul-Specialistului-Nillux

0 comentarii

Lasă un comentariu

Toate comentariile sunt verificate înainte de a fi publicate.

Înscrie-te la newsletter

Fii la curent cu ultimele noutăți și promoții Nillux! 💗